Candidatura lui Crin Antonescu, validată de liderii PNL

Crin Antonescu și-a depus candidatura la prezidențiale: Vreau să fiu președintele tuturor

Candidatura lui Crin Antonescu, validată de liderii PNL

Liderii PNL au validat, duminică, în ședința Consiliului Național, candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale, care vor avea loc în luna mai.

Potrivit anunțului oficial, decizia a fost luată cu unanimitate de voturi.

„Sunt fericit să ducem această bătălie pentru că eu cred că PNL are viitor pentru că are trecut, pentru că are idei”, a spus Antonescu după luarea deciziei.

CITEȘTEȘI: Domeniile în care angajările aproape au îngheţat, iar era restructurărilor agresive abia începe

La finalul ședinței, Crin Antonescu i-a cerut liderului PNL, Ilie Bolojan, să fie șeful campaniei electorale: „Îi cer un ultim favor, să-mi facă cinstea să conducă aceasta campanie electorală care urmează”.

PSD a decis, marți, în Consiliul Politic Național, să valideze candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale din 4 mai. Următorul pas va fi făcut pe 2 februarie, în cadrul următorului Congres Extraordinar al partidului.

(sursa: Mediafax)


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *