Când vom putea renunţa la măşti? Valeriu Gheorghiță: Prin folosirea corectă a măştilor ne ferim de foarte multe alte infecţii

Obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiul liber, neconstituțională. Decizia CCR este definitivă şi general obligatorie

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID, Valeriu Gheorghiţă, afirmă că oamenii vor putea renunţa la masca de protecţie în momentul în care se va ajunge la un grad ridicat de imunziare colectivă şi atunci când oamenii de ştiinţă vor constata că nu circulă tulpini are virusului care să nu fie acoperite de vaccin.

CITEȘTE ȘI: Cățel căzut într-un puț adânc de peste 10 metri, salvat de pompierii timișeni (foto)

„În momentul în care vom ajunge la acel prag de imunizare colectivă şi în momentul în care nu constatăm emergenţa unor tulpini care nu sunt acoperite de vaccin, cu siguranţă la acel moment se poate renunţa şi la utilizarea măştilor de protecţie, însă a vreau să menţionez că prin folosirea corectă a măştilor de protecţie ne ferim de foarte multe alte infecţii cu transmitere respiratorie şi nu doar de infecţia cu SARS-CoV-2”, a explicat Valeriu Gheorghiţă într-o emisiune tv.

Medicul a arătat că datele centralizate atât în România, cât şi din alte ţări în care au demarat campanii de vaccinare, arată „o eficienţă a vaccinului în viaţa de zi cu zi” în sensul în care s-a dovedit scăderea incidenţei cazurilor de COVID-19.

El a precizat că, la nivel naţional, s-a observat reducere a incidenţei bolii la persoanele vaccinate în prima etapă, la cele din centrele sociale, iar datele centralizate de medicii de la Iaşi care îngrijesc pacienţi dializaţi relevă o scădere cu 90% a incidenţei cazurilor la această categorie de bolnavi.

Situația epidemiologică în România

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat pentru duminică, 21 februarie 2021, că au fost înregistrate 2.419 cazuri noi cu coronavirus în ultimele 24 de ore.

Până pe 21 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 779.695 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 724.333 de pacienți au fost declarați vindecați, iar 19.847 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Când vom putea renunţa la măşti? Valeriu Gheorghiță: Prin folosirea corectă a măştilor ne ferim de foarte multe alte infecţii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *