Când se va circula pe Autostrada A1 Deva-Lugoj

autostrada lugoj deva 19

Oficialii Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere estimează că vor inaugura aproximativ 100 km de autostradă, în acest an, conform unui document intrat în posesia revistei Capital.

Conducerea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere a întocmit o situaţie privind recepţia autostrăzilor în acest an. Potrivit unui document întocmit de conducerea CNAIR – Direcţia Dezvoltare Autostrăzi şi Drumuri Expres, nouă loturi de autostradă se vor recepţiona în acest an. În luna iulie, loturile 3 şi 4 din autostrada Sebeş-Turda sunt primele secţiuni de şosea la patru benzi, în lungime totală de circa 28,7 km,inaugurate în acest an.

Tot luna viitoare se aşteaptă a se recepţiona şi 3,6 km de autostradă, între Ogra şi Iernut. August vine, potrivit documentului CNAIR, cu încă aproximativ 15 km de autostradă. Din datele privind stadiului proiectelor în derulare rezultă că cei 3,3 km din autostrada Bucureşti-Ploieşti se vor finalize în circa două luni. La aceşti 3,3 km de autostradă se adaugă cei 3 km finalizaţi de italienii de la Pizzarotti. Sfârşitul lunii august înseamnă finalizarea podului peste râul Someş pentru a conecta cei 8,7 km de şosea la patru benzi de autostrada Transilvania. Cei 8,7 km de autostradă sunt finalizaţi încă de anul trecut, oficialii CNAIR nu au deschis traficul pentru că nu exista podul peste Someş care să-l lege de restul secţiunii de autostradă spre Câmpia Turzii.

În acest an, oficialii CNAIR estimează că vor recepţiona şi 4,3 km de autostradă din lotul 2 Lugoj-Deva, o porţiune din această secţiune fiind relicitată. Din situaţia privind recepţia autostrăzilor rezultă că 10,1 km de şosea la patru benzi, între Ungheni şi Ogra se vor deschide traficului în cursul lunii octombrie. Peste patru luni este estimat că se vor inaugura cei 21 km din lot 3 al autostrăzii Lugoj-Deva.
Sfârşitul anului ar însemna deschiderea traficului pe cei aproximativ 22 km din autostrada Lugoj-Deva, lot 4.

Termenul de finalizare pentru lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva este condiţionat de gradul de mobilizare al antreprenorului, condiţiile climatic şi aplicabilitatea soluţiilor de remediere propuse de antreprenor.

Articol preluat de pe hunedoaralibera.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Când se va circula pe Autostrada A1 Deva-Lugoj

  1. Blestemati sa fiti cu tot neamul vostru !!!!!Citi morti mai vreti??pe poteca Deva-Lugoj plina de gropi si soferi adusi lalimitarabdarii.Na-ti avea liniste nici in morminte!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *