„Campionatul” șoferilor băuți la volan, câștigat în Timișoara

Câtă inconştienţă! Beat şi fără permis, la volan pe un drum din Timiş

Cu aproapte 300 de sancţiuni pentru şoferii indiosciplinaţi s-au lăsat controalele efectuate în zilele de weekend de poliţiştii rutieri din Timiş, care au acţionat pe raza întregului judeţ, în vederea prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente auto.

CITEȘTE ȘI: S-a prăbușit tavanul unei săli de clasă! Asta după ce cursurile au început cu școala în plin șantier

Mai exact, oamenii legii au constatat şase infracțiuni și au aplicat 288 de sancţiuni contravenţionale, pentru nerespectarea normelor rutiere, 125 dintre acestea fiind pentru nerespectarea limitelor legale de viteză. În plus, au fost reţinute în vederea suspendării 28 de permise de conducere, pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor, nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire şi limitelor legale de viteză sau şofatul sub influența licorilor bahice. În cinci cazuri, verificările s-au soldat cu retragerea certificatelor de înmatriculare.

„Performeri” la şofatul cu alcool la bord

Un şofer bine aghezmuit a picat în plasa agenţilor Secției 2 Poliție Rurală Săcălaz. Aceştia au oprit pentru control, pe DN 59A, pe raza localității Săcălaz, un autoturism condus de un bărbat de 47 de ani, care răspândea un damf puternic de alcool. Aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 0.94 mg/l alcool pur în aerul expirat, dar respectivul a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibaţiei bahice.

Campionul judeţean al şofatului cu alcool în organism, în etapa din weekend, a fost depistat, însă, în Timişoara. Duminică, la câteva minute după ora 17, polițiștii Serviciului Rutier Timiș au oprit pentru control, pe Calea Lipovei, un autoturism condus de un bărbat de 30 de ani, care dădea semne vizibile de incoerenţă. După ce l-au invitat să sufle în fiolă, poliţiştii au rămas perplecşi, rezultatul fiind o alcoolemie de 1.39 mg/l alcool pur în aerul expirat! Valoarea reală a performanţei va fi omologată, însă, în urma analizării probelor biologice recoltate la spital.

Rutieriştii avertizează că vor desfăşura pe întreg parcursul acestei săptămâni acţiuni punctuale pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *