
Campanie online de informare dedicată tinerilor despre funcționarea justiției, lansată de CSM
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) lansează o campanie online de informare a tinerelor generații cu privire la modalitatea concretă în care funcționează justiția, rolul său în societate și rolul CSM în administrarea acesteia.
În cadrul campaniei, în perioada următoare vor fi publicate constant materiale, cu titlu de exemplu, despre: drepturile fundamentale ale cetățenilor; rolul Consiliului Superior al Magistraturii – ce este CSM și ce face în concret; ce înseamnă independența justiției; ce este statul de drept; cum poți deveni judecător sau procuror.
CITEȘTE ȘI: Poliţiştii timişoreni, cu ochii pe trotinetişti, mopedişti şi biciclişti. Foto
Totodată, vor fi publicate materiale privind modul în care se desfășoară în concret activitatea judecătorilor și a procurorilor; care sunt formele răspunderii magistraților sau ce instrumente digitale poți folosi pentru un acces ușor la justiție.