Călin Dobra: „Eu cred că rezultatul din 26 mai ne-a trezit pe toţi”

Călin Dobra, candidat oficial pentru un nou mandat la Consiliului Judeţean Timiş din partea PSD

Preşedintele PSD Timiş, Călin Dobra, este convins că partidul va obţine, prin candidatul său la alegerile prezidenţiale, Viorica Dăncilă, un rezultat superior celui de la scrutinul europarlamentar din 26 mai.

„Eu cred că acel rezultat ne-a trezit şi ne-a responsabilizat pe toţi. Trebuie să înţelegem că politica este într-o continuă schimbare şi că dacă nu ne vom adapta noilor tendinţe, atât ca mesaj politic, cât şi ca realizare a programului de guvernare, nu avem nici o şansă. Sunt însă optimist şi cred că votul de la alegerile prezidenţiale va fi cu totul altul. Românii încep să vadă cine îi reprezintă cu adevărat, cine îşi asumă în mod concret proiecte benefice pentru ei şi cine face doar declaraţii. Pactul pentru bunăsterea românilor demonstrează că noi facem tot posibilul pentru ca programul asumat să poată fi dus la bun sfârşit. Partidele din opoziţie, care nu au semnat acest pact, şi-au trădat astfel intenţiile ascunse şi arată că doresc tăierea salariilor şi a pensiilor, precum şi creşterea taxelor”, a declarat Călin Dobra.

Potrivit liderului PSD Timiş, filiala timişeană a strâns 30.000 de semnături pentru susţinerea Vioricăi Dăncilă, depăşind cu 10.000 obiectivul fixat. Au existat şi organizaţii cu rezultate mai slabe în această privinţă, printre care se numără şi PSD Timişoara.

Referitor la aceasta din urmă, Dobra a anunţat că, deocamdată, singurul pesedist care îşi doreşte să candideze pentru fotoliul de primar al Timişoarei rămâne Marius Craina.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 thoughts on “Călin Dobra: „Eu cred că rezultatul din 26 mai ne-a trezit pe toţi”

    1. Exista multi care beneficiaza de pe urma existentei acestei structuri, mi-e greu sa-i spun partid. Ei si rudele lor, inscaunati in diverse pozitii comfortabile, au alte interese deact noi, prostimea, si vor vota, atata timp cat organele statului au ezitari in a-i baga la puscarie pe cei care se cred pe mosia personala si isi bat joc de lege.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *