Calendarul universităților de stat din Timișoara pentru înscrierea studenților în tabere gratuite

Calendarul universităților de stat din Timișoara pentru înscrierea studenților în tabere gratuite

Calendarul universităților de stat din Timișoara pentru înscrierea studenților în tabere gratuite.

Conform unui comunicat publicat recent de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, în perioada 14 iulie – 2 septembrie 2024, instituția, prin Casele de Cultură ale Studenţilor şi Complexul Cultural Sportiv Studenţesc „TEI”, organizează tabere studenţeşti gratuite.

Taberele studențești de vară se desfășoară la mare, la munte și în Delta Dunării, în locații unde accesul se poate realiza cu mijloace de transport în comun.

Pot beneficia de locuri gratuite (cazare și masă) studenţii înscrişi la cursurile cu frecvenţă la programul de studii universitare de licență, la programul de studii universitare de masterat și doctorat, în instituţiile de învăţamânt superior de stat.

Studenții sunt selectaţi de către fiecare universitate în parte, în funcţie de o serie de criterii: cazuri sociale, studenţi cu rezultate deosebite la învăţătură, studenţii care activează în cadrul Caselor de Cultură ale Studenţilor care s-au evidenţiat prin activităţi cultural-artistice desfăşurate etc.

Înscrierea, selecția și definitivarea listelor cu studenții beneficiari are loc până în 5 iulie, universitățile având obligația de a afișa metodologia și documentația aferente organizării acestor tabere.

”Studenții care doresc să participe pot consulta site-urile facultăților sau se pot adresa secretariatelor acestora pentru a se înscrie”, transmite Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

Conform precizărilor postate pe paginile universităților din Timișoara, înscrierile studenților care învață în aceste instituții se derulează după un calendar propriu.

Astfel, la Universitatea de Vest din Timișoara, înscrierile au început în 27 mai și se încheie pe 12 iunie.

La Universitatea Politehnica, prima zi de înscrieri a fost pe 22 mai, iar ultima va fi în 10 iunie.

La Universitatea de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” etapa de înscrieri a început pe 27 mai și se va încheia pe 14 iunie, iar la Universitatea de Științele Vieții ”Regele Mihai I”, perioada de înscrieri a fost stabilită între 20 mai și 10 iunie.

CITEȘTE ȘI: Precizări ANAF: Darurile de la nuntă și botez nu sunt venituri impozabile

 

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *