Calendarul înscrierilor la grădiniță și la creșă pentru anul școlar 2025-2026

Creșă nouă într-o comună din zona periurbană a Timișoarei

Calendarul înscrierilor la grădiniță și la creșă pentru anul școlar 2025-2026

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că a fost aprobat Calendarul de înscriere în învățământul preșcolar și antepreșcolar și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar viitor.
Grupa mare și cea mijlocie fac parte din învățământul obligatoriu.

În prima etapă, cererile de înscriere se depun în intervalul 26 – 30 mai. Rezultatele (cu lista copiilor înscriși) și locurile rămase libere se afișează pe 13 iunie.

A doua etapă de depunere a cererilor de înscriere are loc în perioada 16-20 iunie. Rezultatul și numărul de locuri rămase libere se afișează în 7 iulie.

CITEȘTE ȘI: PUZ de peste 35.000 de metri pătraţi, pentru o nouă zonă rezidenţială, lângă Timişoara

Urmează o a treia etapă, de ajustări, între 18 și 28 august, în care se pot face înscrieri pe locurile rămase libere a copiilor care nu au fost înscriși în primele două etape, având prioritate cei de 4 și 5 ani. De asemenea, în această etapă sunt înscriși copiii care nu au primit aviz favorabil pentru înscrierea în clasa pregătitoare, precum și cei cu vârsta de peste 2 ani pentru grupa mică de la grădiniță. Rezultatele se afișează pe 29 august.

În grupele de nivel antepreșcolar (creșă) pot fi înscriși copiii cu vârste între 3 luni și 3 ani, în limita numărului de locuri disponibile după etapa de reînscrieri.

În grupele de nivel preșcolar (grădiniță) pot fi înscriși copiii cu vârste între 3 și 6 ani, în limita locurilor disponibile după etapa de reînscrieri. Înscrierea la grădiniță se va face acordându-se prioritate cuprinderii în grădinițe a copiilor de 4 și 5 ani.

În cererile-tip de înscriere părinții pot trece trei opțiuni, în ordinea preferințelor. Cererea se depune la unitatea de învățământ aleasă ca primă opțiune.

Ministerul a precizat că inspectoratele școlare și unitățile de învățământ au obligația de a asigura permanent informarea și consilierea părinților referitor la înscrierea copiilor în unități de învățământ cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *