Calendarul anului școlar 2022-2023 pentru județul Timiș, în format printabil

Calendarul anului școlar 2022-2023 pentru județul Timiș

Calendarul anului școlar 2022-2023 pentru județul Timiș

Calendarul anului școlar 2022-2023 a fost aprobat de Ministerul Educației pe data de 31 martie 2022, prin ordinul 3.505, iar organizarea acestuia este pe module, fiind eliminată denumirea de „semestre” și împărțirea anului școlar introdusă din anul 1998.

Sunt 5 module, despărțite de 5 vacanțe. Structura anului şcolar 2022-2023 prevede că prima zi de cursuri este pe 5 septembrie 2022, fiind prima dată în istoria recentă a școlii românești când debutul este atât de devreme, în prima lună de toamnă.

CITEȘTE ȘI: Poliţiştii din Timiş au intrat puternic peste şoferii iresponsabili: 58 de permise reţinute și 17 certificate de înmatriculare retrase

Cursurile se încheie pe 16 iunie 2023, potrivit structurii publicate în Monitorul Oficial.

Tot în premieră, anul acesta școlar va avea și o vacanță „mobilă”, cel puțin așa a fost denumită de oficialii din Educație.

Însă aceasta a fost fixată de inspectoratele școlare, iar acum există o predictibilitate a acesteia. Tocmai asta face ca fiecare județ să aibă o structură ușor diferită a anului școlar, mai precis modulele 3 și 4 sunt diferite ca durată.

Spre deosebire de anii trecuți, vor avea vacanță toți elevii în perioada 22-30 octombrie 2022.

Înainte, intrau într-o vacanță de o săptămână doar copiii de grădiniță și elevii de clasele primare, în perioada octombrie-noiembrie, conform edupedu.ro.

Calendarul în format PDF poate fi găsit AICI

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *