Călăuză reţinută pentru trafic de migranţi. 17 sirieni, descoperiţi într-o maşină, lângă Timişoara

Migranţi descoperiţi într-un automarfar la Sânnicolau Mare

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara au depistat, într-o autoutilitară condusă de un cetăţean sârb, 17 cetăţeni sirieni care au încercat să treacă ilegal frontiera. Şoferul, cercetat pentru infracţiunea de trafic de migranţi, a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Şi colegii lor din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga au depistat patru persoane din Palestina şi Siria, în timp ce încercau să treacă fraudulos frontiera din Serbia în România.

În data de 31.08.2020, în jurul orei 18.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara au desfăşurat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. Oamenii legii au oprit, la ieşirea din localitatea Giarmata, spre autostrada A1, o autoutilitară marca VW Transporter, condusă de un cetăţean sârb, în vârstă de 42 ani, în care se aflau 17 cetăţeni străini.

Având în vedere faptul că nu îşi justificau prezenţa în zonă, persoanele în cauză, 11 bărbaţi, trei femeie şi trei minori, dar şi şoferul microbuzului, au fost conduşi la sediul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timișoara pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, persoanele în cauză au declarat că sunt cetăţeni sirieni, minorii cu vârste cuprinse între un an și şase ani, iar adulţii între 20 şi 48 de ani. Şoferul autoutilitarei a declarat că urma să primească suma de 100 de euro de la fiecare, după ce îi lăsa în apropierea frontierei cu Ungaria, destinaţia finală a migranţilor fiind ţări din vestul Europei.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cei 17 cetățeni sirieni. De asemenea, cetăţeanul sârb este cercetat pentru infracţiunea de trafic de migranţi, acesta fiind reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Tot în cursul zilei de luni, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga au depistat, pe direcţia localităţii de frontieră Teremia Mică, un grup format din patru persoane care se deplasa dinspre frontiera cu Serbia, spre interiorul ţării.

Deoarece persoanele în cauză nu îşi justificau prezenţa în zonă, acestea au fost duse la sediul Poliţiei de Frontieră pentru cercetări.

Poliţiştii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt din Palestina şi Siria, doi bărbaţi, o femeie şi un minor, adulții având vârste cuprinse între 25 și 28 de ani, iar minorul, 2 ani. Întrucât femeia este însărcinată şi a acuzat o stare de rău, aceasta a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale, în prezent starea ei de sănătate fiind stabilă, potrivit ITPF Timişoara.

Cei în cauză au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România cu intenţia de a ajunge într-o ţară din Occident. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizare să fie luate măsurile legale care se impun.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *