Călătorii au dârdâit în stații, așteptând mijloacele de transport în comun

transport in comun 2

Traficul din Timișoara a fost din nou îngreunat, vineri, de ninsoarea abundentă care s-a abătut peste oraș. Cum era de așteptat în astfel de situații, mijloacele de transport în comun au avut întârzieri.

Pentru a le face călătorilor așteptarea mai palpitantă în stații, unii șoferi ai fostei RATT (actuală STPT) au considerat că mai pot zăbovi la capetele de linii.

Dis-de-dimineață, pe linia 17, de exemplu, s-a sărit peste grafic circa 20 de minute. Astfel, deși troleibuzul a ajuns la capătul liniei – la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului Timișoara – în timp util, s-a întors cu mare întârziere.

Călătorii i-au mulțumit în gând șoferului pentru momentele lungi petrecute în frig, dar mai ales pentru faptul că nu au mai putut ajunge la destinație în timpul preconizat, având în vedere că și deplasarea în sine a fost de lungă durată, din cauza traficului îngreunat din oraș.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Călătorii au dârdâit în stații, așteptând mijloacele de transport în comun

  1. „Statul” la capete , nu este chiulangeală ,așa cum cred călătorii cei binevoitori ,ci este prevăzut în grafic , independent de voința șoferului , așa că mulțumirile trebuie adresate altor persoane ,care fac grafice și stabilesc frecvența .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *