Cadre didactice de la Universitatea Politehnica Timișoara, premiate de Academia Română

Cadre didactice de la Universitatea Politehnica Timișoara, premiate de Academia Română

Cadre didactice de la Universitatea Politehnica Timișoara, premiate de Academia Română.

O nouă recunoaștere pentru creația științifică din Universitatea Politehnica Timișoara: două colective de autori, unul coordonat de prof.univ.dr.ing. Sorin Mușuroi, prorector al UPT, și altul condus de cercetător științific dr.ing. Ileana Torac, de la Academia Română, Filiala Timișoara, au fost premiate de Academia Română în cadrul Galei organizate, în mod tradițional, la începutul lunii decembrie.

CITEȘTE ȘI: Întreruperi în furnizarea apei calde consum, apei reci hidrofor și a încălzirii, anunțate de Colterm pentru 8 decembrie 

Academia Română a decernat miercuri, 7 decembrie 2022, premiile pentru cele mai valoroase creații științifice și artistice realizate în anul 2020. Evenimentul s-a desfășurat în Aula Academiei Române, în prezența membrilor Adunării Generale. Premiile au fost acordate, conform regulamentului, în cadrul celor 14 secţii ştiinţifice ale Academiei Române, celor mai reprezentative creaţii ştiinţifice şi culturale româneşti, realizate sau publicate în anul 2020 în domenii diverse, de la literatură, istorie, filosofie, arte plastice, teatrale şi muzicale până la matematică, fizică, chimie, biologie, agronomie, silvicultură, ştiinţe tehnice şi tehnologia informaţiei.

Premiul „Constantin Budeanu” pentru domeniul Științe Tehnice a recompensat lucrarea „Advanced electric drives – an UPT selection”, având ca autori pe Sorin Muşuroi, Cristian-Vasile Lascu şi Nicola-Valeriu Olarescu, de la Universitatea Politehnica Timișoara. Lucrarea, redactată în limba engleză și coordonată de prof.univ.dr.ing. Sorin Mușuroi, a apărut în anul 2020 cu ocazia Centenarului UPT. Lucrarea se referă la o activitate de cercetare ştiinţifică întinsă pe o perioadă de peste 20 ani, în domeniul acționărilor electrice, a unui colectiv de cercetători de la această universitate. Prin conținutul ei, aduce un elogiu Școlii de Acționări Electrice din cadrul Facultății de Inginerie Electrică și Energetică, verigă de bază a UPT, realizărilor cadrelor didactice și a cercetărilor care au slujit vreme de un secol acest domeniu. Lucrarea este efectul direct a peste zece teze de doctorat, lucrări la conferințe internaţionale şi în jurnale tehnice cu factor de impact ridicat, cu un total de 2507 citări WoS și 1933 Chapter Downloads până în prezent, 1 grant şi 3 contracte de cercetare internaționale.

Premiul „Henri Coandă“, tot pentru Științe Tehnice, a fost acordat pentru grupul de lucrări „Maşini electrice pentru aplicaţii cu viteză variabilă: proiectare şi control”, avându-i ca autori pe Ileana Torac, Mihaela-Codruţa Paicu (Ancuţi), Ana-Adela Popa şi Andy-Sorin Isfănuţi, de la Academia Română, Filiala Timișoara, și de la Universitatea Politehnica Timișoara. Grupul de lucrări a fost coordonat de cercetător științific dr.ing. Ileana Torac, colaboratoarea academicianului Toma Dordea în ultimii 25 de ani.

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *