Bunătăţile din cuina bănăţeanului, obiect de… studiu

sunca

La sediul Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş va avea loc joi, 19 iulie, ora 12, lansarea revistei „Timisiensis” (nr. 1-2, anul XXV), publicată într-un format A5, în condiții grafice de excepție, la Editura Eurostampa din Timișoara.

Cu un volum de 156 de pagini, revista este structurată pe rubrici precum „Tradiții și obiceiuri”, „Artă populară”, „Folclor muzical. Etnomuzicologie”, „Ochiul sociologului”, „Grai bănățean”, „Confluențe. Banatul multietnic”, „Din cuina bănățeanului”, „Recuperări”, „Oameni și evenimente”.

Articolele poartă semnătura unor personalități cum ar fi prof. dr. Ion Căliman, prof. dr. Adrian Dinu Rachieru, dr. Gabriel Kelemen, dr. Lucian Roșca, dr. Maria Hadiji, dr. Cătălin Balaci şi dr. Adela Popa.

În paginile publicaţiei se vorbeşte despre obiceiurile de primăvară, literatura dialectală, gospodăriile bănățene de odinioară, despre arta icoanelor din vestul ţării, despre gastronomia tradiţională, despre istoria corului din Mercina.

De asemenea, sunt consemnate evenimente precum Festivalul-concurs „Lada cu zestre”, Festivalul Etniilor, vernisajul expoziției „Din suflet de român” sau premiera Ansamblului Profesionist Banatul.

„Dorim să promovăm și să restituim elemente ale culturii și artei bănățene, care fac parte dinpatrimoniul nostru spritual”, subliniază Liliana Laichici, managerul CCAJT.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *