Bugetul și baletul, într-o comună de lângă Timișoara

Bugetul și baletul, într-o comună de lângă Timișoara

Bugetul și baletul, într-o comună de lângă Timișoara

Nu este surprinzător faptul că administrațiile locale, mai ales cele de dimensiuni relativ mici, așa cum sunt mai toate unitățile administrative din mediul rural, încheie cu terțe părți contracte pentru asigurarea unor servicii specializate diverse.

Reprezentarea în instanță, elaborarea cadastrului, accesarea de fonduri nerambursabile ș.a.m.d. sunt, în anii din urmă, la ordinea zilei. Atunci când serviciile solicitate țin însă de arta coregrafică, mulți ar putea fi mirați, deși – în cazul citat aici, din comuna Ghiroda – nu au motive de îngrijorare, întrucât nu este vorba de lecții de balet pentru aleșii locali sau pentru funcționarii publici.

Dimpotrivă, necesitatea de a apela la asemenea servicii este legată de preocuparea de a prezerva moștenirea culturală a comunității: în speță, coordonarea celor trei ansambluri folclorice locale, anume ”Cununa Timișului”, ”Datina” și ”Flori de câmpie”.

CITEȘTE ȘI: Echinocțiul de primăvară are loc pe 20 martie, la ora 5.06

Valoarea estimată pentru contractul de servicii coregrafice, de circa 13.600 de lei lunar, este de altfel stipulată în bugetul local, la secțiunea ”cultură, recreere și religie”.

Sursa foto: Primăria Ghiroda


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *