Bugetarii vor primi din nou vouchere de vacanță în 2022. Care va fi valoarea acestora și cum vor putea fi folosite

Bugetarii vor primi din nou vouchere de vacanță în 2022. Care va fi valoarea acestora și cum vor putea fi folosite

Bugetarii vor beneficia din nou de vouchere de vacanță din 2022. Conform proiectului de act normativ care prevede reluarea acordării tichetelor de vacanță, valoarea acestora va rămâne 1.450 de lei pentru fiecare angajat și vor fi acordate până în 2026, conform HotNews.ro.

„Sistemul românesc de acordare a voucherelor de vacanță este un exemplu de bună practică și aș menționa o parte din beneficiile pe care acest program le are, cum ar fi stimularea circulației turistice interne, sprijinirea comunității locale, refacerea forței de muncă, reducerea practicilor ilegale sau pe cele aflate la limita legii, dar și crearea unor noi oportunități de angajare”, spune ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Constantin Daniel Cadariu, citat într-un comunicat al instituției.

Voucherele nefolosite, emise anul trecut, termen prelungit până în decembrie 2022

Proiectul de act normativ care prevede reluarea acordării voucherelor de vacanță a fost publicat în dezbatere publică și prevede:

Instituțiile publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, acordă, anual, în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2026, vouchere de vacanță în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat.

Voucherele de vacanță aferente anilor 2022 – 2026 se emit doar pe suport electronic.

Prin derogare de la prevederile alin. (4) al art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările și completările ulterioare, perioada de valabilitate a voucherelor de vacanță, emise în perioada ianuarie 2020 – decembrie 2020, indiferent de suport, se prelungește până la data de 31 decembrie 2022.

Prin derogare de la prevederile art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările și completările ulterioare, în perioada 2022-2026, pentru personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională se decontează serviciile turistice prestate de orice structură de primire turistică clasificată aflată pe teritoriul României, în limita a 1.450 de lei pentru un salariat.

CITEȘTE ȘI: Nenorocirea s-a abătut peste o familie din Timiș. Rămasă fără agoniseala de-o viață, apelează la bănățenii cu suflet

În cazul personalului prevăzut la alin. (3), decontarea sumelor reprezentând servicii turistice cuvenită în anul 2020 se poate efectua şi pentru serviciile prestate în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2022 de orice structură de primire turistică aflată pe teritoriul României, în limita valorică a diferenţei dintre limita valorică prevăzută pentru anul 2020 şi cuantumul decontat efectiv personalului pentru serviciile prestate acestuia în perioada 1 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2021.

Cuantumul sumelor decontate nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare.

Foto: 999.md


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *