
Buget record la Șag, 81% din bani sunt alocați pentru investiții.
Comuna Șag va avea, în acest an, un buget record, datorită proiectelor finanțate din fonduri europene și guvernamentale.
„Deși anul trecut anunțam că avem cel mai mare buget din istoria comunei ȘAG, iată că anul acesta preocuparea noastră de a atrage cât mai multe fonduri pentru derularea de proiecte de dezvoltare a făcut să crească bugetul anual”, afirmă Flavius Roșu, primarul comunei.
Structura de buget pentru anul 2025 arată astfel:
Investiții – 81,00%
Cheltuieli de funcționare și administrare a domeniului public – 8,34%
Sănătate și asistență socială – 4,85%
Învățământ – 3,08%
Sport – 1,53%
Cultură – 0,7%
Ordine publică- 0,55%
Bugetul estimat al anului 2025 este de 69.181.000 lei, iar din totalul bugetului, 51.400.000 lei sunt fonduri nerambursabile.
„Investim în infrastructura edilitară, rutieră, învățământ, sănătate și sport. Toate aceste proiecte, unele în stadiu de execuție iar altele în curs de implementare, ne propunem și lucrăm în acest sens să le finalizăm până la sfârșitul anului 2026.
De asemenea, suntem preocupați și ne străduim să găsim noi finanțări pentru alte noi proiecte de dezvoltare pe care să le implementăm în localitatea noastră în următorii ani.
Mulțumesc echipei de lucru din cadrul Primăriei ȘAG, membrilor Consiliului Local Șag și colaboratorilor pentru susținere și implicare în realizarea acestor obiective majore pentru dezvoltarea comunității noastre!”, mai afirmă, într-o postare din mediul online, edilul-șef al comunei
Structura bugetului comunei ȘAG pentru anul 2025 se poate consulta pe site-ul primăriei: www.primariasag.ro
Persoanele fizice sau juridice interesate, pot depune sugestii sau opinii cu valoare de recomandare, până în data de 14.03.2025, ora 09:00.
Acestea se pot depune în scris la Registratura Primăriei sau se pot trimite online pe adresa de e-mail: [email protected].
CITEȘTE ȘI: Victor Ponta și-a depus candidatura la BEC: Vreau pace, prosperitate și siguranță