Brexit se amână! Anunțul făcut de Ursula von der Leyen

brexit 1

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că se îndoiește că Marea Britanie și celelalte 27 de state UE vor avea suficient timp pentru a ajunge la un acord privind relațiile viitoare până la finalul anului și s-a pronunțat în favoarea prelungirii duratei tranziției.

„Sunt foarte îngrijorată de timpul limitat pe care îl avem. Nu este vorba doar de negocierea unui acord privind comerțul liber, ci și de multe alte lucruri”, a declarat aceasta în cadrul unui interviu acordat ziarului Les Echos, citat de către Le Figaro, pitrivit stiripesurse.ro.

Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană este programată pentru 31 ianuarie, după care va începe o perioadă de tranziție care va dura până pe 31 decembrie 2020, perioadă care ar trebui să le permită celor două părți să cadă de acord asupra condițiilor viitoarei lor relații. Între timp, legislația europeană va continua să se aplice în Marea Britanie.

După succesul înregistrat în alegerile parlamentare, premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a anunțat că exclude prelungirea acestei perioade de tranziție.

Cu toate acestea, Ursula von der Leyen a declarat că se îndoiește că acest calendar va putea fi respectat. „Mi se pare că, de ambele părți, ar trebui să ne întrebăm dacă toate aceste negocieri sunt posibile într-un timp atât de scurt. Cred că ar fi rezonabil să facem un bilanț la jumătatea anului și, dacă este necesar, să acceptăm o prelungire a perioadei de tranziție”, a spus aceasta.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *