Până astăzi, pe teritoriul României au fost confirmate 61.768 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, dintre care 1.620 în Timiș. De la începutul epidemiei, 30.119 pacienți au fost declarați vindecați și 6.371 de pacienți asimptomatici au fost externați la zece zile după depistare.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.145 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 ( 39 de cazuri, în Timiș), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 534 de persoane au fost reconfirmate pozitiv (unul în Timiș).
Până astăzi, 2.700 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. „În intervalul 8 august ora 10 – 9 august, ora 10, au fost înregistrate 41 de decese (30 bărbați și 11 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Vaslui, Vrancea și Municipiul București. Dintre acestea, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 12 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 11 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 9 decese la categoria de peste 80 de ani. 36 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbitidăți, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate până în prezent comorbidități. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.640. Dintre acestea, 458 sunt internate la ATI. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.378.727 de teste. Dintre acestea 13.353 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 8.561 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 4.792 la cerere.
De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 615 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 9 august. Pe teritoriul României, 6.636 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.272 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 20.463 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 168 de persoane. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 761 de apeluri la numărul unic de urgență 112. Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 1.476 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 383.842 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost constatată, ieri, o infracțiune pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal. Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
Situația românilor din străinătate
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 5.626 au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.891 în Italia, 570 în Spania, 124 în Franța, 2.672 în Germania, 157 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 111 în Austria, 17 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 18 în Grecia, 2 în Cipru și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, Suedia, Republica Congo și Qatar. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 123 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia și unul în Republica Congo, au decedat. Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 189 au fost declarați vindecați: 159 în Germania, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia”, transmite Grupul de Comunicare Strategică.