Bogdan Roman, fiul primarului din Deta, arestat

bogdan roman

Bogdan Roman, fiul primarului oraşului Deta, a fost arestat, luni, pentru 30 de zile, pentru comiterea infracţiunilor de lipsire de libertate, loviri şi alte violenţe şi şantaj.

În 3 decembrie, Roman i-a cerut unui tânăr în vârstă de 23 de ani, 2.000 de euro pentru că… s-a întâlnit cu o prietenă de-a lui.

A doua zi, tânărul urma să se întâlnească cu Bogdan Roman pentru a-i da o parte din bani, moment în care s-a organizat flagrantul. La organizarea întregii acţiuni au participat şi poliţişti din cadrul Direcţiei operaţiuni speciale.

„Poliţiştii oraşului Deta sub coordonarea unui procuror efectuează cercetări faţă de un bărbat în vârstă de 37 de ani, bănuit de comiterea infracţiunilor de lovire şi alte violenţe, lipsire de libertate şi şantaj”, a declarat Ancuţa Morariu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş.

FOTO> pressalert.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

4 thoughts on “Bogdan Roman, fiul primarului din Deta, arestat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *