Bloc evacuat! O femeie a murit, după ce apartamentul i-a luat foc

incendiu 17

O femeie de 57 de ani a murit, sâmbătă după-amiază, după ce apartamentul ei, aflat la parterul unui bloc de pe strada Bumbacului, din municipiul Oradea, a fost cuprins de flăcări. Fumul a cuprins scara imobilului, dar vecinii au apucat să iasă la timp din apartamente.

Potrivit maiorului Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, ISU a fost sesizat cu privire la eveniment în jurul orei 13.40.

„Până la sosirea forţelor de intervenţie, locatarii blocului s-au autoevacuat. Au încercat să pătrundă în apartament, ştiind că acolo se află o persoană, dar nu au putut din cauza fumului dens. Din nefericire, pompierii militari au găsit, în interiorul locuinţei, trupul carbonizat al proprietarei”, a precizat Roşca.

Deocamdată nu se cunosc exact circumstanţele producerii incendiului, acest fapt urmând să fie stabilit în urma anchetei poliţiei şi a pompierilor, potrivit ebihoreanul.ro.

„S-au verificat toate apartamentele de la etajele superioare, ca nu cumva să fie victime intoxicate”, a precizat Roşca.

La faţa locului au fost mobilizate două echipaje de pompieri ai Detaşamentului 1 Oradea, care au acţionat cu două autospeciale cu apă şi spumă, dar şi echipajul de Terapie Intensivă al SMURD.

Foto: ebihoreanul.ro


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *