
Bisericile din Timiș au fost, joi, în ziua de Crăciun, pline de credincioşi. Cu toţii au rostit într-un glas, “Hristos S-a născut! Adevărat S-a născut!”. O trăire atât de specială a acestor zile.
Şi “Biserica Martirilor” din Timișoara a fost, de Crăciun, plină de credincioşi.

Enoriașii au venit cu toții, așa cum o fac la marile sărbători creștine, împreună cu cei dragi, părinţi cu copii, bunici însoţiţi de nepoţi, familii alături de rude și prieteni sosiți de departe.
După oficierea, de către preotul-paroh Ioan-Florentin Jura, împreună cu preoţii bisericii, a Sfintei Liturghii, copiii s-au întâlnit cu Moşul, venit cu desaga plină de dulciuri.

A fost, la “Biserica Martirilor”, cu adevărat o atmosferă de Sărbătoare.


