Bază sportivă renovată de primărie

teren 6

În urmă cu trei săptămâni, un grup de elevi de la un liceu de stat din Timișoara (Liceul Baptist) a venit în ședința de consiliu local pentru a semnala că baza sportivă a școlii lor a ajuns extrem de degradată.

Primarul Nicolae Robu le-a promis că în cel mai scurt timp situația va fi remediată, iar ieri a anunțat rezolvarea problemei.

„Ei bine, terenul multifuncțional în cauză arată acum ca în imagine. Îi îndemn și pe alți copii ai Timișoarei să-mi semnaleze ce nu e în regulă în școala lor sau ce și-ar dori să facem ca dezvoltare pentru școala lor și îi asigur de implicare personală pentru rezolvare în cel mai scurt timp cu putință!”, a explicat Robu.

Elevii s-au prezentat la ședința aleșilor Timișoarei la îndemnul activistului civic Cristian Brâncovan, care a mai reușit, recent, să-i determine pe consilieri și pe primar să păstreze terenul folosit de copiii de la FC Electrica în patrimoniul sportiv al orașului.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Bază sportivă renovată de primărie

  1. Dar terenurile din jur ,fostele baze sprtive lasate in paragina nu le vede?a facut bucatica aia de teren doar pentru ca s-a facut valva in presa…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *