Bărbat urmărit în Spania pentru omor, prins de polițiștii români

Un bărbat în vârstă de 40 de ani, urmărit internaţional de autorităţile judiciare spaniole pentru omor, a fost prins de poliţiştii români în municipiul Feteşti, informează, duminică, IGPR.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, poliţişti de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române au depistat, în municipiul Feteşti, judeţul Ialomiţa, un bărbat de 40 de ani, urmărit internaţional de autorităţile judiciare spaniole, în baza unui mandat european de arestare.

Împreună cu alţi doi complici, ar fi lovit în mod repetat pe proprietarul unui magazin de bijuterii, pentru a afla unde îşi ţine bunurile de valoare. În urma loviturilor primite, victima a decedat. Fapta de omor s-a întâmplat în luna august a anului trecut, la un magazin de bijuterii din oraşul Carmona, Sevilla, se precizează în comunicat.

Bărbatul a fost prezentat la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti, fiind dispusă, pe numele lui, măsura reţinerii pentru 24 ore şi a fost încarcerat în Arestul Direcţiei Generale a Municipiului Bucureşti, arată sursa citată.

Ulterior, informează IGPR, a fost condus la Curtea de Apel Bucureşti, luându-se decizia de a fi arestat preventiv pentru 15 zile.

 

agerpres.ro


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns