Bărbat dat jos din troleibuz de jandarmi, la Timișoara. Omul avea bilet, dar nu erau compostoare

incident troleibuz

Mai mulți timișoreni, care se deplasau, joi dimineață, cu troleibuzul M11 au fost nevoiți să-și întrerupă călătoria din cauza unui incident provocat de un pasager.

Bărbatul a fost depistat de controlorii STPT (fosta RATT) fără cardul de călătorie, document obligatoriu pe rutele traseelor periurbane. Pentru că a refuzat să coboare din troleibuz, în stația următoare, de pe Bulevardul Republicii, angajații STPT au cerut șoferului să oprească autovehiculul și să blocheze ușile acestuia până la sosirea jandarmilor, conform procedurii aplicate în astfel de cazuri.

O parte dintre călători au decis să rămână în troleibuz, până la clarificarea situației, iar ceilalți au coborât, optând pentru alte mijloace de transport. La sosirea oamenilor legii, bărbatul prins în ilegalitate le-a explicat că el are bilet, dar că nu a avut unde să-l composteze, validatoarele nefiind dotate cu astfel de aparate.

”Ar trebui menționat, să fie scris undeva în troleibuz, că nu se poate circula fără card cu abanament. De unde să știu eu că nu mă pot urca în el dacă nu scrie niciunde asta? Eu mi-am luat bilet, nu am vrut să circul gratis, dar nu am avut unde să îl compostez”, le-a explicat el oamenilor legii.

O parte dintre timișorenii care au asistat la incident au sărit să-i ia apărarea, spunând că nu este normal să nu existe validatoare și în aceste troleibuze.

Controlorii au replicat că nu e vina lor: ”Noi punem în aplicare dispozițiile primite de la conducere. Chiar dacă nu știi sau ești din altă parte, când te urci într-un mijloc de transport în comun și vezi că nu ai unde să compostezi, te duci la șofer și îl întrebi. Noi ne dăm seama când oamenii sunt de bună-credință și le dăm un avertisment, nu îi amendăm. Domnul în cauză nu a făcut acest lucru. A refuzat să coboare și, uitați, un sfert de oră, până au venit jandarmii, troleibuzul a stat blocat în stație”.

Bărbatul s-a ales cu un proces-verbal de contravenție, pe care însă a continuat să-l conteste și în fața jandarmilor, susținând, în continuare, că el are dreptate.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

11 thoughts on “Bărbat dat jos din troleibuz de jandarmi, la Timișoara. Omul avea bilet, dar nu erau compostoare

  1. Si daca validezi portofelul electronic, ori aparatele sunt defecte ori controlorii, ca iti spune ca nu se vede ca ai validat.

  2. vai de capul vostru de handicapatii ,dar și cine va angajat,voi puneți ăn aplicare dispozițiile primite de la conducere,dacă vă pune săaruncați un om jos îl aruncați ,dar pe șoferii voștrii care se leagă de eleve nu le faceți nimic ,dimpotrivă îi acoperiți.RUȘINE,RUȘINE SĂ VĂ FIEPENTRU UN ASTFEL DE COMPORTAMENT.

  3. „jmecheri” de „tchimisoara”…..vand bilete pe care nu le poti composta…asta miroase a escrocherie….daca nu au compostoare,de ce mai vand bilete?

  4. si au dat ei seama că nu era de buna credință că nu s a dat jos, unde nu mai vedeau alții, unde se ,,rezolva ,, problema…

  5. Trăim în România si asta ne ocupa tot timpul , pasagerul amendat sa faca contestație, intr o tara normala ar trebui sa cîștige si sa primească si daune ,iar instituții gen jandarmeria ar trebui sa actioneze unde într-adevăr situatia o impune , iar în Timișoara sînt multe astfel de locuri , si in autobuze , daca ai bilet , trebuie sa mergi pînă lîngă șofer , acolo este singurul compostor de bilete , daca este aglomerat , sa explice acesti ,, deștepți ,, cum poți ajunge daca cumva ai urcat in spate , mi s a întîmplat mie , nu am mers cu autobuzul din anul 1984 si nu am stiut , la noi este plin de controlori si de instituții care stiu numai sa amendeze , dar sa rezolve problemele care țin de ei , nu îi intereseaza , România a ajuns un ocean de prostie si incompetenta , cu mici insule , ici colo .

  6. Controlorii trebuia sa rupă biletul în felul acesta călătoria era platita .nu era cazul sa se ajungă la scandal Categoric trebuie sa se pună compostoare pt bilete în toate mijloacele de transport în comun indiferent de ruta acestora

  7. Pe bune ?Asta se intampla intr-o viitoare capitala europeana?Cu dinastea o sa intampinati strainii???Rusine Romania!!!Cica tara europeana :)))

  8. Ar trebui sa se faca urcarea in mijloacele de transport doar prin fata, pe la sofer, iar coborarea prin mijloc si prin spate. In momentul cand urci trebuie sa-i arati soferului abonamentul sau biletul. Daca nu ai nimic ar trebui sa poti sa cumperi de la sofer un bilet sau o legitimatie pe toata ziua /saptamana/luna. Asa nu ar mai fi nevoie de controlori, dar ar trebui din 15 in 15 Minute sa circule mijloacele de transport in comun. Ganditi-va si la cei care circula ocazional cu mijloacele de transport sau la turisti……. omul avea dreptate …….cu biletul in mana si nu avea unde sa-l compusteze……..

  9. aaceste ineptii sunt marile „realizari” ale parimarului narcisist!

    eu nu circul cu RATT-ul dar numi pot imagina cum sa nu fie COMPOSTOARE de bilete la fiecare usa?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *