Bani pentru un drum important care leagă județele Timiș și Arad

drum gropi

Consiliul Judeţean Arad a alocat 4,6 milioane de lei pentru reabilitarea drumului judeţean 609, care leagă Zăbalţ de judeţul Timiş. După alocarea banilor, urmează procedurile pentru selectarea unui constructor.

„Estimăm că anul viitor se vor realiza lucrările. Este vorba despre un drum de piatră, care va fi asfaltat pentru prima dată. Reabilitarea acestui drum face parte din strategia noastră de a realiza legături corecte cu judeţul Timiş, pentru a stimula economia şi pentru confortul arădenilor. În acest moment, se lucrează la drumul Neudorf – limită de judeţ Timiş şi se află în procedură de licitaţie drumul Sânpetru German – limită de judeţ Timiş.

Noi am cerut Guvernului finanţare prin PNDL şi pentru drumul judeţean Lipova – Şiştarovăţ – Cuvejdia, dar solicitarea noastră nu a fost aprobată. Vom găsi alte soluţii pentru acest drum, pentru că nu vom aştepta la nesfârşit o atitudine corectă a Guvernului faţă de Arad. Toate aceste lucrări arată preocuparea noastră pentru a realiza legături cu judeţul Timiş şi de a investi în infrastructură, în general”, a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Articol preluat de pe ghidularadean.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *