Bălăriile de pe terenurile neîngrijite, stârpite cu amenzi. Din păcate, pentru unii timișoreni, asta este singura soluție

balarii 3

Polițiștii locali din Timișoara au continuat să monitorizeze situația terenurilor de pe raza municipiului ai căror proprietari trebuie să le igienizeze și să le cosească de buruieni, pentru a preveni apariția plantelor alergene, printre care și ambrozia.

În cazurile în care s-a constatat nerespectarea legislației în acest sens, s-au luat măsurile sancționatorii corespunzătoare.

Astfel, în cazul a 45 dintre aceștia au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 56.500 lei în ultima lună, după ce anterior au mai fost aplicate alte 54 de sancțiuni în valoare de 76.500 lei.

Numărul constatărilor de astfel de terenuri este mult mai mare, spun reprezentanții poliției locale, dar identificarea proprietarilor spațiilor trece printr-o procedură care necesită timp.

În plus, sunt situații în care deținătorii terenurilor acoperite de bălării sunt plecați din Timișoara în alte orașe sau în alte țări, iar stabilirea contactului cu aceștia este de durată.

Oamenii legii au monitorizat și situația spațiilor verzi din cimitirele din oraș, unde, de asemenea, au fost constatate nereguli de acest gen, fiind aplicate sancțiuni de 5.000 de lei în Calea Șagului și Rusu Șirianu.

Luna trecută au fost verificați și administratorii cimitirelor Calea Șagului și Stuparilor, tot pentru neîngrijirea acestora și necosirea buruienilor.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Bălăriile de pe terenurile neîngrijite, stârpite cu amenzi. Din păcate, pentru unii timișoreni, asta este singura soluție

  1. terenul din Timișoara delimitat de strada N.D.Cocea-Legumiculturii (zona AEM) a fost monitorizat și s-au aplicat amenzi?Terenul respectiv aparține de Primăria Timișoara și este plin de ambrozie și gunoaie.Sau Primăria este scutita de aplicarea legii?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *