Bac-ul intră în linie dreaptă

bacalaureat

Pentru cei peste 4.000 de candidați, cărora li se adaugă mai mult de 1.000 de cadre didactice (membrii în comisiile de bacalaureat, vicepreședinți, asistenți, profesori evaluatori), săptămâna aceasta va fi una de foc, și asta fără nici o legătură cu mercurul din termometre.

După ce au dat probă de competențe lingvistice și digitale, absolvenții liceelor timișorene se reîntorc în bănci pentru partea scrisă a testărilor pe care le presupune examenul de maturitate, candidații de la zi, din învățământul seral sau cel cu frecvență redusă îndreptându-se, începând de azi, spre unul dintre cele 14 centre timișene de examen. În mod firesc, cele mai multe dintre acestea, nouă la număr, funcționează în Timișoara, două au fost deschise la Lugoj, în timp ce la Sânnicolau Mare, Jimbolia și Peciu Nou va funcționa câte unul. Maratonul verificărilor va începe cu examenul scris la Limba română, ziua de marți este rezervată examenului la limba maternă, pe 6 iulie va fi susținută proba obligatorie a profilului, două zile mai târziu, pe 8 iulie, având loc proba la alegere a profilului și specializării. Emoțiile cele mari vor dura până pe 12 iulie, când vor fi afișate rezultatele și, între orele 16 și 20, vor putea fi depuse contestațiile. În fine, afișarea rezultatelor finale (după rezolvarea contestațiilor) va avea loc pe 16 iulie.

Candidaţi cu repetiţie

Pentru mulți dintre candidați, verificările de săptămâna viitoare vor fi unele cu repetiție, căci aproximativ fiecare al șaselea râvnitor la titlul de bacalaureat a mai făcut (cel puțin) o dată încercarea de a trece examnul de maturitate. Într-adevăr, dintre cei 4.316 candidați timișeni, doar 3.626 și-au încheiat în această vară socotelile cu viața de liceu, restul fiind reprezentanți ai promoțiilor anterioare. Indiferent de forma de învățământ pe care au absolvit-o (la Bac-ul din acest an fiind înscriși 84 de candidați de la seral și 75 din învățământul cu frecvență redusă), lucrările tuturor vor fi corectate în alt județ, la fel cum au stat lucrurile și în cazul viitorilor liceeni (la Evaluarea națională, județul evaluator pentru lucrările din Timiș a fost Aradul, în timp ce aici au fost corectate lucrările elevilor din Caraș-Severin).

Trebuie amintit că în nedorita situație a unui eșec înregistrat săptămâna aceasta, candidații mai au o șansă de a trece în acest an examenul de maturitate. Sesiunea de toamnă a Bacalaureatului va debuta tot în această lună, la două zile după afișarea rezultatelor finale din prima sesiune. Așadar, înscrierile vor începe pe 18 iulie și vor dura până în 22 ale lunii, probele fiind programate între 16 şi 26 august, conform următorului calendar:
– 16-17 august: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A);
– 16-17 august: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B);
– 17-19 august: Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C);
– 18-19 august: Evaluarea competenţelor digitale (proba D);
– 22 august: Limba şi literatura română (proba E a, probă scrisă);
– 23 august: Limba şi literatura maternă (proba E b, probă scrisă);
– 24 august: Proba obligatorie a profilului (proba E c, probă scrisă);
– 26 august: Probă la alegere a profilului şi specializării (proba E d, probă scrisă);
– 29 august: afişarea rezultatelor şi depunerea contestaţiilor;
– 30-31 august: rezolvarea contestaţiilor;
– 1 septembrie: afişarea rezultatelor finale.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *