Avocat celebru, trimis în judecată la Timişoara

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara au trimis în judecată un cunoscut avocat, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, în formă continuată.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara au finalizat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată a lui Teofil Drugărin, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, pentru comiterea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut că, în perioada 2010-2015, avocatul a depus mai multe plângeri penale împotriva persoanei vătămate, deşi știa că faptele reclamate sunt nereale.

 

A apărut înregistrarea cu momentul în care a fost ucis atacatorul de la Nisa / VIDEO

Avocatul a mai fost trimis o dată în judecată, anul trecut, pentru hărțuirea aceleiași persoane vătămate, cu care, de câțiva ani, se află într-un conflict.

Este vorba de un magistrat din Oravița, care l-a trimis în judecată pe fiul lui Drugărin și despre care avocatul a afirmat că îi hărțuiește fiica.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

1 Comments
Drugarin Teofil 1 octombrie 2016
Va rog respectuos sa imi acordati dreptul la REPLICA , fata de informatia din data de 30.09.2016 de la ora 18:00 in care ati anuntat condamnarea mea la inchisoare , pentru Hartuire ,, partea vatamata pr. bucurica radu este acel procuror care in anul 2013 mi-a agresat sexual fiica pe Drugarin Teofilia , stire in toata mass-media datorita informatiilor date publicitatii de postul de televiziune Romania TV din ; sambata 09.10.2013 . Buna , fac precizarii , , ….. pr. bucurica este cel care in anul 2013 mia agresat sexual fiica ,, vreau sa te f _ t “ de trei ori , STIRE NATIONALA in toata mass-media , ………….. Eu avocat 2 fapte de tulburarea linistii publice , in acalitate de AVOCAT cu contract semnat de fiica mea ( dar si tata de fata , cei care aveti fata sa dea bunul DUMNEZEU sa nu aveti un pr. bucurica pe langa ele ) …. Am zis lui colegul Radu (pr. bucurica radu ) ca fiica mea nu e de accord sa o f _ _ I TU , dar este de accord sa ii da-I limbi la cur , …… am deransat cu discutia niste politisti , subaltern lui , si fratii lui mai mari pr. de inalta curte de la PC A – Timisoara mi-au trantit dosar penal , ptr . 2 fapte identice m-au incaltat cu 6 luni , hartuirea a constat ca i-am zis : bucurica e ora 09 ; 00 dute la lucru si ca va faceti de ras ca mancati la tava mare impreuna cu evazionistii : chirciu . boca , takis si alti hoti , …. am mai incasat 3 luni , fapta ce atrage si daune morale , si masuri complementare . Actiunea lui bucurica la clienta mea si fiica , fosta stire nationala nu e tulburarea linisti publice , … a mea da ? Nu am avut parte de un process echitabil , urmeaza sa castig la CEDO ( viitoarea cauza Drugarin Teofil contra Romaniei ). NU imi pare rau de consecinta , mie RUSINE de fiica mea ca nu am putut sa ii fac DREPTATE . Sunt Revolutionar si nu pot sa procedez altfel , si am o cicatrice : am executat 8 luni de puscarie ptr. Tentativa de trecere a frontierei , am fost batut cu bestialitate de graniceri , am urinat sange o saptamana , colegul cu care am fost mai fragil fiind din cauza batailor a DECEDAT , din 8 luni de puscarie am executat 3 luni cu lanturi la picioare (exista variant ca fronteristi sa evadeze ), am facut foamete , am fost purtat prin 4 penetenciare cu destinatiea finala la Penetenciarul Vaslui iar scaun aveam o data la 20 de zile , Cred ca trebuie demascat un personaj dubios , penal si dement cum e pr. bucurica radu . RESTUL E CAN CAN , contact avocat Drugarin Teofil : 0747 431 931 , daca doriti sa aflatii singuri informatia un ziarist de investigatie sa faca cercetari pe numele Motica , si are ca rezultat plagiat Kovesi .