Avertizare nowcasting – Cod portocaliu de vijelie şi averse în Timiș și Arad. Localitățile vizate

ANM: În Banat vor fi averse, descărcări electrice și vânt, izolat vijelii şi grindină

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă după amiaza, o avertizare Cod portocaliu de vijelie şi averse pentru localităţi din judeţele Arad şi Timiş, valabilă în ora următoare.

Potrivit meteorologilor, în intervalul orar 14:40 – 15:40, în localităţile arădene Pecica, Nădlac, Vinga, Secusigiu, Semlac, Felnac, Şeitin, Zădăreni, Peregu Mare, dar şi în judeţul Timiş, în Sânnicolau Mare, Jimbolia, Variaş, Săcălaz, Ciacova, Dudeştii Vechi, Lenauheim, Peciu Nou, Cărpiniş, Sânandrei, Comloşu Mare, Periam, Satchinez, Orţişoara, Cenad, Sânmihaiu Român, Teremia Mare, Lovrin, Biled, Sânpetru Mare, Cenei, Tomnatic, Giulvăz, Uivar, Şandra, Saravale, Becicherecu Mic, Iecea Mare, Dudeştii Noi, Gottlob, Pesac, Checea, Foeni, Otelec, Beba Veche, Valcani, se vor semnala intensificări ale vântului care vor depăşi la rafală 70-90 km/h, vijelie puternică, grindină, frecvente descărcări electrice, local averse torenţiale care vor acumula peste 25 l/mp.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *