Au parcat în Timișoara ca pe maidan. Ce-au pățit, i-a lecuit?

parcare 16

Parchează de parcă ar fi singuri în oraș, fără să țină cont că blochează garaje, intrări în curți sau chiar circulația pe străzi. Poliția locală împarte sancțiuni, dar asta nu pare să-i potolească pe șoferii cărora nu le pasă de nimic când vine vorba să-și lase mașina pe unde apucă.

CITEȘTE ȘI: Aterizare de urgenţă! Un avion plin cu cetăţeni români a aterizat în Polonia

În ultimele zile doar au fost date 35 de sancțiuni contravenționale, majoritatea dintre acestea ca urmare a sesizărilor de la cetățeni.

Spre exemplu, un conducător auto care se afla la volanul unui autoturism și-a parcat mașina pe Intrarea Munților, blocând accesul într-un garaj de pe strada respectivă și punând în imposibilitatea de a ieși cu mașina proprie pe proprietarul acestuia. Un alt conducător auto a blocat cu autoturismul o intrare pe str. Daliei, obstrucționând accesul autovehiculului de la societatea de salubrizare care nu putea ridica astfel gunoiul. Un alt cetățean a semnalat faptul că posesorul unui autoturism a blocat cu mașina accesul în curtea casei sale de pe str. G. Musicescu, la fel și în cazul unui garaj de pe Calea Aradului, pe Intrarea Doinei, și pe str. Antenei, unde a fost blocată calea de acces la o societate comercială.

Toți cei surprinși în această situație au fost sancționați. Poliția Locală Timișoara atrage atenția conducătorilor auto să respecte legislația deoarece sancțiunile pentru astfel de fapte sunt între 290 și 725 lei și 2 sau 3 puncte penalizare la permis, conform OUG 195/2002, în cele mai multe dintre aceste cazuri trecându-se și la ridicarea mașinilor.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 thoughts on “Au parcat în Timișoara ca pe maidan. Ce-au pățit, i-a lecuit?

  1. De ce Politia Locala asteapta doar sesizari si nu actioneaza NON STOP din oficiu pentru aplicarea legii?

    Rezultatul ar fi dublu:
    1) Bani la bugetul local pentru parcari etajate;
    2) in timp s-ar civiliza (doar cu forta se poate realiza) si marlanii cu troace!

    1. pentru ca sa nu se piarda „potentiale ” voturi ! e simplu !
      balacareala le convine tuturor…unde nu e ordine nu se vad mismasurile si smecheriile asa bine !

  2. Parcarea in locuri nepermise ar trebui sa fie considerata ca „atentat la siguranta nationala” si taxata ca atare de catre CSAT si celelate organe ale statului, avand in vedere ca blocheaza accesul inspre / dinspre un loc unde se poate afla o persoana sau un grup de persoane cu indatoriri si reponsabilitati in functionarea statului atat in conditii normale cat si in caz de urgenta nationala.
    Amenda pomenita in articol este derizorie pentru toti cei care castiga banii la negru si, tocmai de aceea, isi permit un asemenea comportament.
    Punctele de peanlizare nu au importanta, ele pot fi oricand anulate de catre „cunostinta de rang superior” sau cu poze pe bancnote.
    Ridicarea masininii parcata gresit este absolut normala oriunde in lume, masina eliberandu-se numai dupa plata tuturor cheltuielilor cauzate plus amenzi, dovada facandu-se cu chitanta platii efectuata de catre proprietarului masinii in cauza. Chitanta este anexata la dosarul acestuia. In caz de recidiva, organele abilitate pornesc din oficiu o actiune in vederea confiscarii masinii avnd in vedere folosirea ei ca arma intr-un atentat terorist impotriva sigurantei tarii si a cetatenilor ei.

    @cet: „”Bani la bugetul local pentru parcari” De acord:
    1/ sa se marcheze si sa se numeroteze toate locurile de parcare aflate pe domeniul public;
    2/ 10 % din acestea sa fie organizate in locuri de parcare pe timp limitat (maxim 150 minute + noaptea intre 21:00-06:00), asigurandu-se paza continua;
    3/ celelalte 90% sa se vanda la licitatie pe perioade de cate un an.
    4/ Inscriere in circulatie a masinilor sa se faca numai pe baza prezentarii unei dovezi de proprietate a unui loc de parcare pe domeniul public sau pe domeniu privat, ultimul fiind intabulat ca „garaj” sau „loc de parcare” in actul de proprietate. Fiecarui garaj sau loc de parcare ii corespunde cate un autoturism (categoria B).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *