Poliiştii locali au decis să verifice comercianţii din pieţele din Timişoara.
Prin urmare, în ultimul timp au fost demarate mai multe acţiuni de control. În piaţa Badea Cârţan, oamenii legii au aplicat 27 de amenzi în valoare totală de 9.600 de lei, cele mai multe dintre acestea fiind date comercianţilor care nu aveau afişate date de identificare, au vândut produse în alte locuri decât cele stabilite, nu au păstrat curăţenia ori au utilizat cântare neverificate metrologic.
De asemenea, poliţiştii au confiscat 270 de kilograme de cartofi de la un comerciant nu avea acte pentru marfa expusă la vânzare. Poliţiştii locali spun că asemenea verificări vor mai avea loc frecvent în pieţele din municipiu.