Au început înscrierile la liceu

inscrieri

Vineri s-a dat startul înscrierilor la liceu, pentru elevii de clasa a VIII-a care au trecut de emoţiile evaluării naţionale din în acest an.

Peste 4.500 de absolvenţi de gimnaziu din judeţul Timiş sunt aşteptaţi să completeze fişele de înscriere la liceu până marţi, 7 iulie, aceştia putând opta pentru 169 de clase, totalizând un număr de 4.729 de locuri.

Cele mai multe clase, 85, sunt deschise viitorilor liceeni interesaţi să urmeze un profil teoretic, alte 65 sunt disponibile în învăţământul tehnologic şi 18 se adresează celor care optează pentru filiera vocaţională.

Elevii care nu vor să ajungă pe băncile liceului, ci să înveţe cât mai repede o meserie pot candida pentru cele 300 de locuri la o şcoală profesională rămase neocupate, iar absolvenţii de gimnaziu care intenţionează să se angajeze şi să-şi continue studiile în paralel au de ales între cursurile serale, unde sunt 12 clase disponibile, sau cele fără frecvenţă.

Înscrierea în clasa a IX-a se face pe baza mediei de admitere, în cadrul căreia media de la Evaluarea Naţională contează în proporţie de 75 la sută, iar cea generală din gimnaziu reprezintă 25 la sută.

Potrivit datelor făcute publice de Ministerul Educaţiei Naţionale, doi dintre elevii timişeni, Răzvan Florescu şi Ioana Paulescu, ambii cu media „zece curat”, pot intra la orice liceu doresc.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *