Au furat gaz în valoare de 20.000 de euro

Restricții de circulație în vederea realizării de lucrări la branșamentele de gaz, până la vară. Străzile afectate

Au furat gaz în valoare de 20.000 de euro

Miercuri, 23 octombrie, polițiști de la Serviciul de Investigații Criminale Caraș-Severin, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița, au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Reșița, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru furt de gaze naturale.

Din cercetări a rezultat că în perioada 2020 până în prezent, un bărbat ar fi intervenit în mod fraudulos asupra unor contoare de măsurare a consumului de gaze naturale instalate la locuințele unor persoane, modificând indecșii de consum, activitate care ar fi cauzat o pagubă de peste 20.000 de euro societății furnizoare.

În urma perchezițiilor au fost găsite și ridicate o armă neletală supusă autorizării, deținută ilegal, contoare de măsurare a gazului, componente și sigilii, precum și înscrisuri de interes în cauză.

La activitate au participat polițiști de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale și o echipă de specialiști din cadrul societății furnizoare, care a asigurat sprijin logistic și tehnic pentru ambalarea și ridicarea contoarelor de gaz.

Cercetările continuă în acest caz pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, distrugere, deteriorarea și modificarea fără drept sau blocarea funcționării echipamentului de măsurare a consumului de gaze naturale furnizate.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *