Au fost emise acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene în Banat
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a emis, vineri, 26 aprilie, acordurile de mediu pentru patru parcuri eoliene.
Acestea sunt propuse a se realiza pe raza comunelor Ciuchici, Naidăș, Sasca Montană, Răcășdia, Vrani, Berliște și Ciclova Română din județul Caraș-Severin.
Cele patru parcuri eoliene însumează 81 de turbine cu o putere instalată de 6,2 MW fiecare și sunt prevăzute cu sisteme de stocare a energiei electrice, având un rol important în decarbonarea sistemului energetic național.
Acestea vor contribui la înlocuirea capacităților poluante și atingerea țintei Surselor Regenerabile de Energie în sectorul Energiei Electrice (SRE-E). Perioada de execuție este estimată la 36 de luni.
„Efectele schimbărilor climatice sunt din ce în ce mai evidente, iar noi suntem datori să identificăm soluții pentru protejarea naturii și a umanității.
CITEȘTE ȘI: Se oprește apa în mai multe localități din județul Timiș
Asemenea investiții, ce produc energie din surse regenerabile, prezintă numeroase beneficii, printre care și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, diversificarea aprovizionării cu energie și reducerea dependenței față de piețele de combustibili fosili.
De asemenea, dezvoltarea surselor regenerabile de energie ne ajută și prin crearea de noi locuri de muncă verzi, în România”, a spus ministrul Mediului, Mircea Fechet.
Foto: arhivă cu titlu ilustrativ