Au forţat vămile Curtici şi Nădlac visând la Germania

vama

Turci, afgani şi gunineezi, opriţi din drumul lor spre un vis frumos: Germania. Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Oradea au depistat, la sfârşitul săptămânii trecute, cinci bărbaţi, trei cetăţeni turci, un afgan şi unul din Guineea, care intenţionau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge în Spaţiul Schengen.

Astfel, conform informării venite de la Poliţia de Frontieră, „pe 6 septembrie, ora 02.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, s-au prezentat pentru a ieşi din ţară, ca pasageri într-un tren I.C. care circula pe relaţia Bucureşti – Budapesta, trei persoane de sex masculin care s-au legitimat cu cărţi de identitate bulgăreşti. La controlul specific, poliţiştii de frontieră arădeni au observat că documentele prezentate nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, motiv pentru care bărbaţii au fost conduşi la sediul P.F. pentru cercetări”. Iar, în urma verificărilor, s-a stabilit că cei trei nu sunt bulgari ci sunt cetăţeni turci, cu vârste cuprinse între 24 şi 51 de ani. Ei au declarat că documentele prezentate la control le-au cumpărat de la o persoană necunoscută, contra sumei de 750 euro, şi că au recurs la această metodă deoarece intenţionau să ajungă în Germania şi nu deţineau documente legale.

Tot la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, câteva ore mai târziu, la 05.45, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, ca pasager într-un tren I.C care circula pe relaţia Bucureşti-Viena, un bărbat care la controlul de frontieră nu a putut prezenta niciun document de călătorie, motiv pentru care a fost condus la sediul P.F. pentru cercetări. S-a stabilit că este vorba de un cetăţean afgan, în vârstă de 24 ani, care a declarat că intenţiona să treacă ilegal frontiera şi să ajungă… tot în Germania.

Tot pe 6 septembrie, dar la ora 01.30 şi la un alt punct de trecere a frontierei, cel de la Nădlac, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, ca pasager într-un autocar care circula pe relaţia România – Spania, un bărbat care s-a legitimat cu un paşaport eliberat de autorităţile din Guineea. Cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră au constatat că pe document nu sunt aplicate vizele legale pentru zona Schengen, motiv pentru care aceasta a fost condus la sediul P.F. pentru cercetări. Tânărul, în vârstă de 32 ani, este din Guineea şi a declarat că intenţiona să ajungă în Spaţiul Schengen, ţinta fiind probabil tot Germania.

Cercetaţi pentru un vis

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră au întocmit persoanelor în cauză acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

aradon.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *