Aterizare de urgenţă la Moscova! Un incendiu a izbucnit la bordul unei aeronave / Cel puţin 13 persoane au murit / Imagini şocante cu avionul aterizând în flăcări

aeroflot

Cel puţin 13 persoane au murit, şase au fost rănite, iar câteva sunt date dispărute, după ce un avion de pasageri al companiei Aeroflot a aterizat de urgenţă pe aeroportul Sheremetyevo din Moscova, în urma izbucnirii unui incendiu la bordul aeronavei în timpul zborului, informează presa internaţională.

O sursă din cadrul serviciilor de urgenţă a declarat că avionul nu a reuşit să aterizeze din prima încercare, altfel că a fost necesar să încerce din nou şi a aterizat forţat. Pompierii au reuşit să stingă incendiul, însă partea din spate a aeronavei a fost distrusă în totalitate de flăcări, au precizat sursele.

Potrivit membrilor echipajului, incendiul ar fi izbucnit după ce avionului a fost lovit de un fulger, relatează agenţia de ştiri Tass.

Pe de altă parte, surse citate de Sputnik susţin că informaţiile preliminare indică faptul că incendiul ar fi pornit la instalaţia electrică a aeronavei, în timpul decolării.

Autorităţile au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii incidentului aerian. Aeroportul a fost închis.

Sursa: Mediafax


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *