Asteroid periculos pentru Pământ, monitorizat din România. Datele au fost comunicate instituțiilor internaționale

Asteroid periculos pentru Pământ, monitorizat de la Observatorul Astronomic din Galați - Datele au fost comunicate instituțiilor internaționale

Un asteroid din categoria celor potențial periculoși pentru Pământ a fost urmărit de cercetătorii de la Observatorul Astronomic din Galați. Monitorizarea a avut loc cu ajutorul informațiilor furnizate de Biroul de Apărare Planetară, notează Mediafax.

CITEȘTE ȘI: Iarna se va transforma: Nu ne mai putem întoarce la ceea ce era acum 150 de ani

Asteroidul (7482) 1994 PC1 a fost monitorizat cu ajutorul echipamentelor de la Observatorul Astronomic din Galați. Este vorba despre unul  periculos, iar datele au fost comunicate instituțiilor internaționale.

„În perioada 19 – 21 ianuarie 2022, la Observatorul Astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi, s-au efectuat mai multe de observații astrometrice și fotometrice de seară, în care s-au realizat măsuratori de poziție ale asteroidului (7482) 1994 PC1, care face parte din categoria celor potențial periculoși. Măsurătorile vor contribui la determinarea precisă a orbitei  și au fost raportate la Minor Planet Center (MPC)”, au anunțat reprezentanții observatorului astronomic din Galați.

Anterior, Biroul de Apărare Planetară (Planetary Defence Office/Near-Earth Object Coordination Centre), a trimis instituției gălățene un buletin informativ legat de asteroidul care a trecut prin apropierea Pământului.

Asteroidul a fost descoperit în data de 9 august 1994 la Observatorul Siding Spring din Australia, are dimensiunea de aproximativ 1.052 metri și o perioada de rotație de circa 2,6 ore.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *