Asfaltare în vreme de pandemie într-o comună din Timiș

asfaltare in vreme

Pandemia care a cuprins planeta nu a afectat peste tot desfășurarea normală a unor activități edilitare. Un exemplu în acest sens este în Satchinez, unde în plină perioadă de coromavirus, s-au asfaltat jumătate din străzile comunei.

S-a lucrat la foc continuu, termenele fiind respectate potrivit planificărior inițiale. Au mai rămas de asfaltat trei străzi în Hodoni și una în Satchinez, care, conform proiectului, sunt prevăzute a fi realizate anul viitor.

Primarul Florin Cheaua speră, însă, ca lucrările să poată fi finalizate chiar în toamna acestui an, în funcție de posibilitățile financiare: ”A fost o provocare și pentru noi această perioadă mai delicată, dar iată că am reușit să ducem la bun sfârșit jumătate din lucrare, așa cum era stabilit, chiar și în perioadă de pandemie. Restul lucrărilor sunt prevăzute a fi executate în 2021, însă noi le avem ca prioritate în acest an și încercăm să terminăm mai repede, asta în cazul în care se îmbunătățește situația financiară, așa cum sperăm cu toții”.

Valoarea totală a lucrărilor este de 4,2 milioane lei și este suportată din bugetul propriu al comunei.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *