Arafat: Toate persoanele tinere decedate din cauza Covid erau nevaccinate

Arafat: Toate persoanele tinere decedate din cauza Covid erau nevaccinate

Raed Arafat a precizat sâmbătă, referitor la ultimul bilanț al pandemiei de coronavirus din România, că toate persoanele tinere care au decedat erau nevaccinate. În același timp, el a susținut că hotărârea de guvern care a fost adoptată vineri nu introduce noi restricții, ci introduce doar certificatul verde care permite menținerea activităților deschise, cu un control sanitar. Decizia prevăzută în HG intră în vigoare de duminică noaptea.

Raed Arafat a anunţat sâmbătă 5.388 de noi cazuri de infectare cu coronavirus. În ultimele 24 de ore, 97 de persoane au decedat, 4 dintre acestea fiind vaccinate, dar cu comorbidităţi. Sunt 162 de copii cu COVID în spital, 16 dintre ei la ATI. La ATI sunt 798 de pacienţi. Toate persoanele tinere care au decedat erau nevacinate, a precizat șeful DSU.

”Din păcate, avem şi patru decese ale unor persoane vaccinate, care au avut comorbidităţi. Un deces la peste 60 de ani, două persoane de peste 70 de ani şi o persoană peste 80 de ani”, a anunţat Raed Arafat, precizând că toate celelalte persoane sunt nevaccinate.

Sunt 682 de persoane cu OVID-19 internate în spitale, din care 162 de copii. Totodată, sunt 798 de persoane la ATI, din care 16 copii.

Precizări privind Hotărârea de guvern

”Hotărârea de Guvern de ieri nu a impus restricții, de fapt la o incidență de peste 3 la 1000 în mod normal era prevăzut închiderea totală a activității. Deci în loc să se închidă total activitatea s-a găsit o soluție. (…) Ce înseamnă certificatul verde? De fapt, certificatul verde permite accesul fiecărei persoane cu câteva condiții – să fie vaccinat sau testat negativ sau să fi trecut prin boală. Asta înseamnă că nu putem vorbi despre discriminare”, a declarat sâmbătă Raed Arafat.

El a adăugat că doar în cluburi și discoteci accesul este permis doar pentru cei vaccinați, măsură care este aplicată și în alte țări.

Citește continuarea pe HotNews.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Arafat: Toate persoanele tinere decedate din cauza Covid erau nevaccinate

  1. Minciuna spusa cu nerusinare. Germanii au declarat la televiziunile publice ca s-au facut investigatii specifice si au constatat ca mortii in urma Covid-19 au fost toti vaccinati chiar si de doua ori. Dar omul asta mentine minciuna sus.

    1. „Germanii au declarat la televiziunile publice ca s-au facut investigatii specifice si au constatat ca mortii in urma Covid-19 au fost toti vaccinati chiar si de doua ori.”-pune linkul aici te rog.
      O astfel de afirmatie e serioasa si trebuie sustinuta, toata lumea e interesata de acest subiect.
      Deci, asteptam !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *