
Aquatim anunță întreruperi de apă în Sânnicolau Mare și presiune scăzută în mai multe localități
Aquatim a programat mai multe lucrări în perioada 8 – 10 iulie, în județul Timiș, urmând să fie afectați consumatori din câteva localități din județul Timiș.
Astfel, în perioada 8-10 iulie, zilnic între orele 9-16, în Sânnicolau Mare se va întrerupe furnizarea apei pe strada Avram Iancu pentru branșarea consumatorilor la rețeaua nouă de distribuție.
Pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție, pe 8 iulie, între orele 9-15, presiunea va fi scăzută în Banloc, Livezile și Dolaț, iar pe 9 iulie, între orele 9-15, presiunea va fi scăzută în Pădureni, Cerna și Iosif.
”Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție.
CITEȘTE ȘI: Război total împotriva ţânţarilor, la Timişoara!
La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă.
Rugăm, de asemenea, consumatorii să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată”, transmite Aquatim.


