Aproximativ 20 de tone de deşeuri din Olanda și Anglia, oprite la Nădlac II

Aproximativ 20 tone de deşeuri din Olanda și Anglia, oprite la Nădlac II

Aproximativ 20 de tone de deşeuri din Olanda și Anglia, oprite la Nădlac II

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat în ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a două automarfare conduse de un cetățean olandez și un român.

Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, mobilă, textile, materiale plastice și de cauciuc, materiale feroase și neferoase, de la diferite societăți comerciale din Olanda și Anglia pentru firme din România.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Protecției Consumatorului Arad.

CITEȘTE ȘI: Arestaţi pentru înşelăciune, la Timişoara. Au oferit în fals imobile spre închiriere

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau de fapt încărcate cu 19.900 kg de deșeuri, pentru care șoferii nu au prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.

În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste mijloace de transport.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Aproximativ 20 de tone de deşeuri din Olanda și Anglia, oprite la Nădlac II

  1. din anglia? pai cum au intrat in schmenghenenghen???? pai nu are schmenghenenghenen granitele foarte sigure si doar romania are granite permeabile? aooleeoo, maine poimaine aflam ca zecile de mii de migrantii ilegali care trec mediterana nu intra in schmengjenenghenen prin romania, ci prin tarile cele deosebite care sunt deja in schmen? mai sa fie! cat despre olandezii care ne vor pe noi😄dar nu pe bulgari atat ca noi tre sa intram deodata cu bulgarii… „mega!”😄. niste simpatici🤪 si olandejii astia… portul constanta i-ar „coafa” un pic dar mai sunt si altii care mai vor chestii.

    a avut ca”l”amitru o postare interesanta cu privire la oengheurile de mediu care ne explica ce bine e sa blocam constructia de autostrazi, de hidrocentrale, sa salvam natura, sa fim verzi fara resurse energetice, de-astea… eco: se mira si el cum ma mir si eu cum mama circului nu protesteaza oengheurile astea de mediu finantate din vest si pe problema mafiei gunoaielor si deseurilor care ajung ilegal in romania? dar simpaticii🤪trebuie sa creada ca e vorba de salvat natura, nu de neocolonialism.

    #prosteala verde

    #mancati goange, mielul e scump si cred ca si polueaza!

    #neocolonialism? nuuuuuuu…

    #🤪

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *