
Aproape un sfert dintre tinerii români nu muncesc și nu studiază
Aproape un sfert dintre tinerii din România riscă să rămână în afara școlii și a pieței muncii. Potrivit raportului „Education at a Glance 2026”, publicat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, 23% dintre tinerii cu vârste între 18 și 24 de ani nu aveau un loc de muncă și nu urmau nicio formă de educație sau de formare profesională în 2025. Procentul este mult peste media OCDE, de aproximativ 14%, potrivit TVR Info.
În același timp, doar aproximativ 19% dintre adulții cu vârste între 25 și 64 de ani au studii superioare, față de o medie de 43% în țările OCDE.
Diferențele de educație se reflectă și în venituri. Angajații care nu au absolvit studiile liceale câștigă cu 18% sub media națională.
CITEȘTE ȘI: Un șef din cea mai cunoscută universitate din Timișoara a ajuns profesor și conducător de doctorat în baza unor falsuri în declarații
Există însă și o evoluție favorabilă: rata șomajului în rândul tinerilor adulți cu studii superioare a scăzut la 3% în 2025, de la 6% în 2015.
Consilierul prezidențial pentru Educație și Cercetare, Sorin Costreie, consideră că o mare parte dintre tinerii care figurează în statistici fără un loc de muncă și în afara sistemului de educație ar lucra, în realitate, la negru.


