Aproape o tonă de alimente neconforme, retrase de la comercializare

Aproape o tonă de alimente neconforme, retrase de la comercializare

Aproape o tonă de alimente neconforme, retrase de la comercializare.

Fiecare control efectuat de autorități scoate la iveală nereguli. În ceea ce privește alimentația publică, ultimele verificări au arătat că nu mai puțin de o tonă de alimente neconforme erau puse la vânzare.

Reprezentanții Direcțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor județene și ai Municipiului București au efectuat controale tematice în unitățile de vânzare cu amănuntul supuse înregistrării și controlului sanitar veterinar si pentru siguranța alimentelor (unități de alimentație publică, pensiuni turistice, unități de tip carmangerie/ măcelărie, unități de tip hipermarket/ supermarket).

CITEȘTE ȘI: Restricții în trafic, luni, din cauza caniculei

Acțiunile controalelor au urmărit, în special, identificarea şi retragerea de la comercializare către consumatorul final a produselor alimentare, care prezintă un risc pentru sănătatea publică.

Astfel, în perioada 26 iunie – 14 august, au fost efectuate 4.028 de controale, iar pentru deficiențele constatate au fost aplicate 414 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.754.000 de lei.

De asemenea, au fost emise 12 ordonanțe de suspendare a activității și 13 ordonanțe de interzicere a activității.

A fost confiscată și direcționată către unități de neutralizare, o cantitate totală de 987 kg de produse alimentare.

În urma controalelor efectuate, au fost constatate o serie de neconformități, dintre care menționăm: depozitare necorespunzătoare; neefectuarea operațiunilor de DDD în condițiile legislației specifice domeniului alimentar;

probleme privind igiena si întreținerea spațiilor; deficiențe privind etichetarea, manipularea și depozitarea produselor alimentare; neatestarea stării de sănătate a personalului.

Inspectorii ANSVSA vor sancționa toți operatorii economici care nu respectă normele și cerințele de igienă pentru a preveni apariția riscurilor privind siguranța alimentară, inclusiv împiedicarea propagării virusului pestei porcine africane.

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *