
Liniştea a zeci de locuitori de pe câteva străzi din comuna Giroc a fost perturbată, sâmbătă seara, 8 martie, de o bubuitură şi zgomote puternice.
În jurul orei 19:15, pe strada Trandafirilor, aproape de intersecţia cu strada Dunărea, s-a produs un accident care ar fi putut avea urmări dintre cele mai grave.
Un conducător auto, care circula pe DJ 595 D, dinspre Varianta Ocolitoare Timişoara spre centrul comunei Giroc, a pierdut controlul volanului, răsturnându-se pe marginea deapta a carosabilului, avariind un autoturism parcat şi distrugând o pergolă din lemn.
Deşi maşina a rămas pe o parte, cu roţile spre şosea, şoferul nu s-a pierdut cu firea şi a reuşit să iasă pe geam.
Ba chiar a plecat de la locul accidentului… probabil, speriat şi şocat de cele întâmplate. Apoi, ar fi revenit, spun martori oculari.
În urma apelurilor la 112, au intervenit echipaje de poliţie, salvare şi pompieri, automobilul fiind repus pe roţi.
Potrivit primelor informaţii, nimeni nu ar fi fost rănit în evenimentul rutier, fapt pentru care este catalogat drept „accident uşor” de către poliţie.
Din câte am aflat, a doua zi, duminică, un tânăr a venit la faţa locului, a spus că el a condus maşina şi că va achita pagubele provocate la autoturism şi pergolă.
Poliţia a deschis un dosar de cercetare, încercând să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul, precum şi alte aspecte legate de eveniment.







