Aproape 600 de hectare de păşuni neexploatate în Timiş

Pășuni în licitație, într-o localitate din Timiș

Agenţia Domeniilor Statului (ADS) deţine, la nivel naţional, aproape 8.500 de hectare de păşuni libere de contract. Timişul este unul dintre judeţele cu cele mai mari suprafeţe de păşunat pentru care ADS e gata să bată palma cu crescătorii de animale care ar dori să le exploateze în arendă, fiind vorba despre 595,85 hectare.

De asemenea, în Caraş-Severin există nu mai puţin de 741 de hectare de păşuni şi fâneţe aflate în proprietatea statului, dar fără a fi utilizate.

Primul pas pentru declanșarea procedurii de arendare a suprafețelor de teren libere de contract, aflate în patrimoniul ADS, este depunerea, de către crescătorul de animale, a unei scrisori de intenție și a unui plan de situație al terenului solicitat, în original, avizate de reprezentanța teritorială a instituţiei.

Pentru încheierera contractului, fermierul trebuie să se prezinte mai întâi la ședința de arendare cu actele sus-menționate. De asemenea, toți ofertanţii au obligația depunerii unei garanții de participare care va reprezenta valoarea arendei calculată pe şase luni, în funcție de nivelul minim pe fiecare categorie de folosință, cotația bursieră şi cursul de la data data transmiterii către reprezentanţa teritorială a ADS a listei cu terenurile ofertate.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *