Aproape 4,5 milioane de lei pentru Spitalul CF Timișoara

Premieră la Spitalul Clinic CF Timișoara. Unitatea devine centru pentru pacienții cu hemoglobinurie paroxistică nocturnă

Aproape 4,5 milioane de lei pentru Spitalul CF Timișoara

S-a făcut primul pas pentru recuperarea Corpului C1 (Pavilionul 14) al Spitalului Clinic CF Timișoara. Guvernul va aloca fondurile necesare exproprierii corpului de clădire care a fost retrocedat în urmă cu câțiva ani și pentru care proprietarul a decis, la începutul anului, să nu mai prelungească contractul de închiriere.

Banii vor fi transferați Ministerului Transporturilor pentru demararea procedurii de expropriere. Următorul pas va fi achitarea sumei necesare proprietarului și preluarea în patrimoniul Spitalului Clinic CF Timișoara a Corpului C1 (Pavilionul 14). Urmează implementarea unui proiect pe fonduri europene pentru reabilitarea și modernizarea clădirii. Suma alocată pentru expropriere este de 4.485.000 lei.

„Vreau să le mulțumesc celor care au contribuit la, putem spune, <<recuperarea>> acestui corp de clădire, și mă refer la ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu și deputatul Alfred Simonis, care au înțeles că asistența medicală ține, de fapt, de siguranța națională și au modificat legea exproprierii pentru ca și spitalele să intre în această categorie.

Clădirea pe care o vom recupera era un spațiu esențial pentru asigurarea activității medicale și spitalicești, pentru a putea asigura circuitul epidemiologic, dar reprezintă, în același timp, și o cale de evacuare în caz de incendiu.

Vom reabilita și acest corp de clădire pentru ca Spitalul Clinic CF să redevină o unitate sanitară de referință în Timișoara. Am început să reabilităm spațiile pe care le aveam până acum în patrimoniu și vom continua să modernizăm unitatea sanitară”, spune conf. dr. Stela Iurciuc, manager al Spitalului Clinic CF Timișoara.

CITEŞTE ŞI: Se închide circulația, pentru 12 zile, între Timișoara și Giroc! Rute alternative

Corpul C1 (Pavilionul 14) are o suprafață de 865 de mp. Acolo va funcționa o parte din Ambulatoriul Integrat al Spitalului, vor fi amenajate saloane pentru internările de zi, spații pentru personalul sanitar și de depozitare.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *