
Consilierul local Cosmin Tabără a lansat, vineri, un apel la adresa conducerii Primăriei Timișoara pentru reabilitarea suprafeței de joc și a iluminatului din Sala „Constantin Jude” (fostă Olimpia).
„Ultimele zile din an înseamnă și șansa sălii Olimpia de a avea pardoseală nouă pentru anul viitor.
Solicit conducerii primăriei să achiziționeze, prin licitație, serviciile de reabilitare a pardoselii din sala Olimpia, precum și a sistemului de iluminat.
Proiectul este finalizat din luna mai.
De ce este important să fie scos la licitație acum?
Dacă acest lucru nu se întâmplă până la sfârșitul acestui an, anul viitor nu se va putea face nimic până la aprobarea noului buget, adică sfârșitul lunii februarie.
Adăugând și zecile de zile cât durează procedura de achiziție, semnarea contractului de execuție și începerea lucrărilor propriu-zise, ar însemna că nu ne mai putem încadra cu începerea lucrărilor până la sfârșitul lunii mai, când se încheie anul competițional la handbal sau baschet, afectând activitatea clubului.
Știu că și în decursul acestui an a existat o mare perioadă de disconfort pentru sportivi și spectatori, dar au fost lucrări necesare, care au permis totuși desfășurarea activității sportive.
Prin urmare, mai sunt două zile în care se pot face aceste lucruri.
Vă rog, pentru Timișoara, să scoateți aceste lucrări la licitație până în 31 decembrie”, a scris fostul viceprimar Cosmin Tabără pe Facebook.
CITEȘTE ȘI: Benzina și motorina se scumpesc de la 1 ianuarie 2025
Sursa foto: Cosmin Tabără


