Anunț de ultimă oră de la meteorologi: Cod galben de vânt şi ninsoare viscolită, inclusiv în vestul țării

Coduri galbene de vânt puternic şi viscol în peste jumătate din ţară, inclusiv în Banat

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de vânt şi ninsoare viscolită, valabilă până luni dimineaţa în zonele de munte din 10 judeţe.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 28 noiembrie, ora 20:00 – 29 noiembrie, ora 10:00, în Carpaţii Meridionali, la altitudini de peste 1.700 de metri, rafalele vor depăşi 90 – 100 km/h şi temporar va ninge viscolit, informează Agerpres.

Judeţele vizate parţial de atenţionarea Cod galben sunt: Alba, Argeş, Braşov, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Prahova, Sibiu şi Vâlcea.

CITEȘTE ȘI: Fritz, prima lopată la o investiție care de fapt nu e pe teritoriul Timișoarei. Pe Facebook, primarul povestește despre cum se îmbogățește misterios orașul de pe urma unor investiții din comunele periurbane

Meteorologii avertizează că se vor semnala intensificări ale vântului şi în sudul Banatului, al Transilvaniei şi pe litoral. În zilele următoare, local şi temporar, în zona montană vor mai fi intensificări ale vântului şi ninsori, conform stiripesurse.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *