Angajații unei instituții publice din Timișoara primesc sporuri salariale pe ochi frumoși

Apel umanitar: protejarea persoanelor fără adăpost, împotriva frigului

Un referat întocmit în 28 decembrie 2018 de către departamentul Resurse umane al Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara (DASMT) și aprobat de directorul general Rodica Surducan stabilea sporurile ce se cuvin angajaților DASMT.

Directorul general Rodica Surducan
Directorul general Rodica Surducan

Comparând valorile sporurilor menționate în referatul respectiv cu valorile stabilite în anexa 9 a HG 153/29.03.2018 (modificată și completată prin HG 589/2.08.2018) pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiții de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a condițiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupațională de funcții bugetare „Sănătate și asistență socială”, am sesizat mai multe neconcordanțe.

De exemplu, în privința sporurilor acordate angajaților de la Complexul de servicii “Sf. Francisc” – Centrul de persoane fără adăpost, șeful centrului și o parte dintre angajați au spor de 65 la sută, iar alți angajați au spor de 15 la sută, în condițiile în care, în anexa 9, la punctul V, litera B, subpunctul 3, se precizează că se acordă un spor de 15 la sută din salariul de bază pentru personalul din unitățile de asistență social/centre cu sau fără personalitate juridică/servicii sociale, cu sau fără cazare, care lucrează cu persoanele fără adăpost și copiii străzii. Două observații se impun: 1. prin HG 589/2018, care a modificat și completat HG 153/2018, s-a înlocuit sintagma „personalul de specialitate” cu „personalul”, astfel încât sunt inexplicabile diferențele de sporuri dintre angajații aceleiași structuri; 2. la fel de inexplicabilă este și acordarea sporului de 65 la sută, mult peste limita de 15 la sută impusă prin lege.

Trecem la sporurile acordate angajaților de la Cantina socială a Complexului de servicii “Sf. Francisc”, unde, cu o singură excepție – un angajat care are spor de 10 la sută -, toți ceilalți angajați au spor de 15 la sută, în condițiile în care, în anexa 9, la punctul IV, litera B, se precizează că se acordă un spor de până la 10 la sută (adică poate fi și mai mic, de 5 la sută, de exemplu) din salariul de bază pentru personalul care își desfășoară activitatea în centre de preparare și distribuire a hranei pentru persoane în risc de sărăcie. Cum s-a ajuns de la maximum 10 la sută la un spor de 15 la sută pentru respectivii angajați?!

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara

Altă structură – Centrul de zi pentru copiii străzii din cadrul Complexului de servicii pentru copii “Sfântul Nicolae” –, altă întrebare: de ce toți angajații centrului în frunte cu șeful acestuia beneficiază de sporuri de 50 la sută, în condițiile în care în anexa 9, punctul V, litera B, subpunctul 3, se precizează că se acordă un spor de 15 la sută personalului care lucrează cu persoanele fără adăpost și copiii străzii?

La fel stau lucrurile și în privința sporurilor acordate angajaților Complexului de servicii pentru persoane vârstnice “Sf. Arh. Mihail și Gavril”, respectiv angajaților Căminului pentru persoane vârstnice “Inocențiu Micu Klein”: șefii centrelor și o parte dintre angajați beneficiază de un spor de 50 la sută, în timp ce restul angajaților au un spor de 15 la sută, deși în anexa 9, punctul 5, litera B se prevede un spor de 15 la sută pentru întregul personal din unitățile de asistență socială care acordă servicii pentru persoane vârstnice dependente conform grilei naționale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice.

Am prezentat toate aceste inadvertențe, punctual, conducerii Direcției de asistență socială, solicitându-i să explice în detaliu această majorare a sporurilor care excede cadrul legal, dar răspunsul DASMT a fost unul lapidar: „Sporurile la nivelul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara au fost aplicate cu respectarea prevederilor legale în vigoare și cu respectarea întocmai a dispozițiilor HCLMT nr. 709/20.12.2018, acestea fiind stabilite în raport cu complexitatea activității fiecărui centru și în raport cu gradul de risc al muncii”.

Ați observat mai sus cum au respectat sporurile de la nivelul DASMT prevederile legale… Și încă o observație: o hotărâre de consiliu local, indiferent de ceea ce susține conducerea Direcției de asistență socială, nu poate înfrânge forța legii. Nici măcar la Timișoara, orașul premierelor de tot felul…


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 thoughts on “Angajații unei instituții publice din Timișoara primesc sporuri salariale pe ochi frumoși

  1. Ar fi un subiect modul in care au avansat unii pe lista de prioritate pentru acordarea terenurilor, republicata in martie 2019 fata de 2017, in conditiile in care nu s-au mai acceptat completari la dosare, dupa depunerea initiala, din 2017, decat prin hotarare judecatoreasca. In particular, ar fi vorba mai ales de 2 situatii:
    1. D-na Nicolae-Milencovici Daiana-Elena, 2017 locul 203- 0 puncte/ 2019 locul 151- 40 puncte, beneficiara de teren. D-na putea obtine punctajul doar prin hotarare judecatoreasca.
    2. D-nul Milea Florin-Adrian, 2017 locul 149- 39 puncte/ 2019 locul 144- 41 puncte, (+2 puncte pt. master), beneficiar teren. D-nul Milea ar fi trebuit sa termine masterul in 2016, obligatoriu INAINTE de depunerea actelor pentru a putea fi punctat si ar trebui aflat prin ce modalitate a beneficiat de cele 2 puncte adaugate 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *