
An de așteptare pentru autostrăzile din Vest
Dacă, la nivel național, anul 2025 se anunță a fi unul în care să fie atins un nou record în materie de inaugurări de autostrăzi și drumuri expres, pentru regiunea Vest – Timișoara situația nu este chiar atât de promițătoare, aici nefiind anunțată nici o finalizare de lucrări. În ceea ce privește derularea investițiilor aflate în lucru, sorții sunt amestecați.
Singurul șantier de autostradă propriu-zisă la care se lucrează în regiunea noastră este tronsonul restant din zona Margina – Ilia, în lungime de 9,16 kilometri, la care stadiul lucrărilor, înainte de Crăciun, era de nici cinci procente.
Investiția, care include realizarea a două tuneluri-ecoducte, a unui viaduct și a unui pasaj, se cifrează la aproape 2,2 miliarde de lei (inclusiv TVA) și se află, totuși, în grafic, finalizarea sa fiind programată pentru jumătatea anului viitor.
Celelalte investiții în magistrale rutiere, două la număr, se află încă în stadiul de licitare. Este vorba, mai întâi, de autostrada Timișoara – Moravița, o magistrală de circa 73 de kilometri, pusă deja în licitație, dar pentru care nu au fost depuse oferte până la sfârșitul anului trecut. În același stadiu se află și drumul expres Arad – Oradea, a cărui lungime proiectată totală este de 120 de kilometri.
CITEȘTE ȘI: Temperaturi peste normalul perioadei, în luna ianuarie. ANM a emis prognoza pentru următoarele patru săptămâni
La jumătatea lunii trecute, pentru tronsonul 3 al acestui traseu, în lungime de 47 de kilometri, a fost anunțat un câștigător al licitației (o asociere româno-ucraineană), însă semnarea contractului de circa 3,5 miliarde de lei (TVA inclus) trebuie să se aștepte trecerea răstimpului alocat eventualelor contestații. Tronsonul în cauză, care acoperă distanța dintre municipiul Arad și orașul Chișineu-Criș, va include realizarea a 29 de poduri și pasaje.


